Ajustarea ţintei de deficit bugetar pentru orice ţară membră a UE este absolut necesară, pentru crearea spaţiului fiscal de realizare a investiţiilor din bani europeni sau din PNRR, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, subliniind că România trebuie să se încadreze în 4,4%.

“Ajustarea ţintei de deficit bugetar pentru orice ţară membră a UE este absolut necesară, pentru crearea spaţiului fiscal pentru a realiza acele investiţii din bani europeni sau din PNRR. E în interesul nostru să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar, când vorbim de atragerea fondurilor europene. În momentul de faţă, sper să nu greşesc, cred că ne situăm pe undeva la o cifră record, 86%, există speranţa să depăşim 90%, chiar 95%. Din punctul nostru de vedere, această absorbţie record în niciun caz nu poate să fie pusă în pericol de o eventuală neîncadrare în ţinta de deficit bugetar. Au fost ani când a existat flexibilitate din partea Comisiei, ca urmare a pandemiei COVID, când ni s-a permis un deficit mai mare decât cel angajat. De data aceasta, este interesul nostru să ne încadrăm în acel 4,4%. La anul, ţinta de deficit este undeva la 2,9%. Ţara noastră face obiectul acelei proceduri de deficit excesiv şi, cel mai bine pentru noi, ca să atragem aproximativ 18 miliarde de euro”, a precizat Stroe într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, tema facilităţilor fiscale nu este doar tema PNL, ci şi a coaliţiei şi a Guvernului şi “există preocupare pentru a adopta cele mai bune măsuri pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar şi pentru a avea o construcţie bugetară sănătoasă”.

“Dialogul continuă. Au existat consultări în cadrul coaliţiei, discuţii, dezbateri. Există o consultare la nivelul miniştrilor de Finanţe – actualul şi fostul ministru. Există un dialog pe care îl avem cu specialiştii în domeniu, economişti, pentru a lua cele mai bune măsuri care se impun. Nu există în momentul de faţă o decizie referitor la acest lucru. Noi realizăm foarte bine importanţa unor asemenea decizii şi impactul economic al unor eventuale eliminări al acestor facilităţi. Ca şi principiu, PNL s-a pronunţat pentru păstrarea măsurilor şi facilităţilor care au adus numeroase beneficii zonei economice în România. Acum, în mod evident, există o obligaţie şi un angajament al României în raport cu Uniunea Europeană de încadrare în ţinta de deficit bugetar. Suntem, şi este clar pentru toată lumea acest lucru, sub procedura de ajustare a deficitului bugetar, iar acest lucru, din punctul nostru de vedere, este esenţial pentru atragerea fondurilor europene din PNRR şi a fondurilor europene”, a explicat liberalul.

Întrebat dacă facilităţile ar putea fi eliminate anul acesta sau anul viitor, după alegeri, el a arătat că, “în mod evident, când adopţi măsuri cu impact economic, trebuie să existe o anumită perioadă – predictibilitatea, pentru că societatea sau zona de muncă va reacţiona. Şi e normal să se întâmple acest lucru”.

“De aceea, dacă vor exista decizii în această lună, probabil ele vor viza viitorul apropiat, nu vor fi nişte decizii abrupte. Nu pot eu avansa aceste date”, a adăugat Stroe.

Despre posibilitatea reintroducerii CASS pentru agricultură şi pentru construcţii, Stroe a spus: “Da, există această ipoteză de lucru, există această posibilitate”.

“Şi atenţie – măsurile care vizează aceste ajustări bugetare nu se referă doar la eliminarea facilităţilor. Sunt multe alte măsuri care vin, pe de o parte, şi le putem adopta, să încurajeze colectarea, să mărească gradul de colectare, sunt foarte multe măsuri pe care le putem adopta pe zona de taxare a produselor de lux sau pe zona de taxare a produselor de viciu, pe mărirea redevenţelor, multe alte măsuri. Deci, nu vă raportaţi, când vorbim de măsuri care să genereze mai mulţi bani la bugetul de stat, doar pe eliminarea acestor facilităţi. Oricum ar fi insuficiente, dacă e să ne raportăm la cuantumul pe care îl câştigăm urmare a unei eventuale eliminări. Şi, atenţie foarte mare: în momentul de faţă există anumite ipoteze, scenarii… Nu luaţi totul în termeni absoluţi. Sunt scenarii, dar deocamdată e prematur să ne pronunţăm”, a detaliat el.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Cîțu: ”Prostiile care îi trec prin cap lui Ciolacu sunt o diversiune ca să nu discutăm despre adevărata problemă”
Articolul următorKlaus Iohannis a promulgat Legile Educației: „România Educată, proiectul meu de suflet, un obiectiv îndeplinit” – VIDEO