Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, s-a vaccinat, în urmă cu scurt timp împotriva noului coronavirus. Acesta a primit prima doză din vaccinul antiCovid. 

Acesta şi angajaţii DSU se vaccinează la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgenţă „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din Capitală.

La începutul săptămânii trecute s-a vaccinat și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare antiCovid, medicul Valeriu Gheorghiță. 

Vă reamintim că a patra tranșă cu vaccinuri antiCovid a ajuns, în această dimineață, în România. Vorbim despre 150.000 de doze, care au fost transportate pe cale aeriană, pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca și Timișoara. Dozele sunt distribuite la Institutul Cantacuzino din Capitală și centrelor de vaccinare din toată țara.
 
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a anunțat accelerarea campaniei de vaccinare. Astfel că după 15 ianuarie se intră în cea de-a doua etapă a vaccinării, urmând să fie făcută publică lista cu bolilor cronice care se pretează administrării serului. 

Potrivit realitatea.net, număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech începând cu data de 27 decembrie 2020, când a avut loc prima administrare, a ajuns la 102.301. Numai în ultimele 24 de ore s-au vaccinat 9.595. În ceea ce privește reacțiile adverse înregistrate, vorbim despre 355. Dintre acestea, 140 sunt reacții locale care presupun durere la locul injectării și 210 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). 

Citește și Valeriu Gheorghiță, coodonatorul Campaniei naţionale de vaccinare antiCovid, s-a imunizat: “Doar împreună putem ieși din această pandemie și să ne întoarcem la viața normală”

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCulisele Puterii: Emil Boc revine și pune la respect USRPLUS
Articolul următorEuroparlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL: ”Hai să încercăm să nu ne batem joc de încrederea oamenilor!”