La Ministerul Muncii ar fi trebuit să fie o activitate ca într-un furnal, a declarat luni la RFI deputata PNL Raluca Turcan, fostul ministru fiind de părere că revendicările profesorilor aflați în grevă sunt justificate.

„Consider că revendicările de natură salarială ale profesorilor sunt justificate și îngrijorările lor cu privire la un calendar ferm de îndeplinire a acestor revendicări, evident, într-o formulă rezultată din negociere, de asemenea au un fundament serios. Dacă stăm să ne gândim bine, primul semnal că o parte dintre niște aspecte pe care profesorii le așteptau și care țineau de salarizare au fost scoase din legea educației naționale și mutate pentru legea salarizării unitare, au condus la un prim moment de nemulțumire în rândul profesorilor. Ulterior, legea salarizării unitare în mod evident este într-o întârziere. Iată că au fost două momente, scoaterea salarizării din legea educației naționale și întârzierea pe legea salarizării unitare care au condus la acest moment de revoltă a profesorilor”, spune Raluca Turcan.

Întrebată despre numeroasele întârzieri din PNRR, între care și legea salarizării, deputata PNL Raluca Turcan a răspuns că ”există miniștri titulari de reformă și responsabilitatea este în ograda lor”.

„Sunt miniștri mai eficienți și miniștri mai puțin eficienți. Problemele de rezolvat la Ministerul Muncii sunt extrem de grele și acolo ar fi trebuit să fie o activitate ca într-un furnal, non stop, de dimineața până seara, pentru că măsurile de acolo vizează milioane de oameni și nu exagerez, pentru că vorbim de angajații din sectorul bugetar, vorbim de pensionarii din sistemul public de pensii, vorbim de beneficiarii de pensii speciale”, încheie Turcan.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Cîțu: „Câtă ipocrizie din partea lui Marcel Ciolacu! Tot anul ai venit cu vouchere, măsuri, ai tot aruncat cu bani în stânga şi-n dreapta…”
Articolul următorIonuț Stroe: ”PNL şi premierul Ciucă au asumat cu toate greutăţile şi responsabilităţile această guvernare şi să nu aibă cineva impresia că vom abdica vreodată”