Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat vineri, în că Ramona Chiriac s-a retras de pe lista PSD – PNL la europarlamentare din cauza presiunii publice. Liberalul precizează că „ar fi fost decent să ne avertizeze mai repede, să nu aflăm de la televizor”.

Despre retragerea Ramonei Chiriac de pe lista PSD – PNL la europarlamentare, Rareș Bogdan a spus: „Nu știam despre intenția doamnei și cred că era decent să ne avertizeze și pe noi și pe cei de la PSD mai repede, să nu aflăm de la televizor. Au vorbit președinții partidelor, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au purtat discuții cu dânsa, nu înțeleg de ce i-au trebuit două săptămâni din momentul anunțării să facă ceea ce a făcut ieri. Am înțeles că presiunea publică a speriat-o, că a fost extrem de mare și punerea dânsei în lumina reflectoarelor.  Un om profesionist, dar în momentul în care a fost scos pe scenă a început presa să întrebe, s-a speriat. Nu a cerut nici comisar european, nu a avut o problemă cu înscrierea în partid. Dânsa nu a reacționat așa pentru că i-am refuzat comisar european sau i-am cerut să se înscrie în partid”.

Întrebat cine ar putea fi cap de listă în această situație, liberalul a răspuns: „Am văzut azi declarații din zona șantierelor în care am văzut că s-a cerut un Rareș Tudose sau un Mihai Bogdan. Cred că pe listă există oameni buni care să conducă, nu e cazul să aducem pe nimeni din afară. Votul meu va fi să nu aducem un independent, ci să alegem unul dintre cei doi capi de listă, de la PNL eu sau e la PSD Mihai Tudose sau o doamnă poate fi oricând. Avem o doamnă excepțională – Adina Vălean, care poată să fie o variantă. Eu sunt cap de listă PNL, mulțumesc pentru încredere lui Ciucă și PNL, e important să fiu recunoscut ca number one în partidul meu. Cu siguranță PNL nu are o problemă dacă PSD deschide lista.

Nu cred că doamna Firea va fi cap de listă, cred că vom alege dintre cei doi care sunt cap de listă. E bine că nu ne îmbracă în fustă. Nu ne-am dorit lucrul ăsta, ne-am fi dorit să ne spună doamna Ramon Chiriac, dacă presiunea și reflectoarele au fost prea puternice pot să înțeleg”, conform Digi24.

Lista PSD-PNL la alegerile europarlamentare trebuia să fie deschisă de Ramona Chiriac, fosta şefă a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, însă aceasta a anunţat în şedinţa PSD că nu doreşte să mai candideze

 Coaliția stabilește luni ce se întâmplă după ce Ramona Chiriac a anunțat PSD și PNL că nu vrea să mai deschidă lista la europarlamentare. Potrivit surselor Digi24, cel mai probabil se va ajunge la a se alege între actualii europarlamentari Rareș Bogdan (PNL) și Mihai Tudose (PSD).

Sursa: Newsinn

Articolul precedentListe comune PSD-PNL în trei județe, la locale. Nicolae Ciucă: „Datoria noastră este găsirea formulei care să asigure câştigarea alegerilor”
Articolul următorE-Factura. Ministerul Finanţelor propune extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni