Deputatul de Iași Alexandru Muraru va coordona activitatea Filialei Teritoriale a PNL Vaslui, rămasă fără președinte după ce liderul interimar Mihai Barbu, pus sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenței, a fost suspendat din funcție.

‘Conform statutului PNL, vicepreședintele pe Regiunea Nord-Est, Alexandru Muraru, este cel care preia coordonarea filialei. În cursul săptămânii viitoare va avea loc o întâlnire și vom vedea ce se va stabili, dacă va fi numit sau nu un președinte interimar’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele interimar al Organizației municipale a PNL Vaslui, Marius Arcăleanu.

Președintele interimar al PNL Vaslui, Mihai Barbu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, joi, în urma audierilor la DNA Iași în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este arestat preventiv pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență.

Barbu, care deține și funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, după ce în scopul facilitării obținerii pentru inculpatul Fănel Bogos a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la DSVSA Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului cu înalți funcționari ai statului, cu directorul ANSVSA și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA.

‘Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Barbu Mihai trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic’, precizează un comunicat de presă transmis de DNA.

Partidul Național Liberal a anunțat, joi, că Mihai Barbu este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în partid, inclusiv din calitatea de președinte al organizației Vaslui și din cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar.

‘În urma măsurilor dispuse de organele de cercetare penală în privința lui Mihai Barbu, acesta este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, inclusiv din calitatea de președinte al PNL Vaslui și cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar. PNL va analiza situația lui Mihai Barbu în funcție de evoluția dosarului și de clarificările juridice ulterioare’, se arată într-un comunicat al formațiunii politice.

Mihai Barbu a fost numit președinte interimar al Filialei Teritoriale a PNL Vaslui în luna octombrie a anului 2024, după destituirea din funcție a liderului organizației, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită și vizat de o anchetă DNA.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentProiect USR: Soția își va putea păstra numele din timpul căsătoriei independent de consimțământul soțului
Articolul următorPreședintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță: România suferă, de ani buni, de aroganța, îngâmfarea și nepriceperea celor care ocupă poziții de decizie