Biroul Executiv al PNL se va reuni în şedinţă, joi, la ora 14,00, în sistem de videoconferinţă, potrivit unor surse politice, citate de Agerpres.

Şedinţa vine după ce negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR pentru formarea unui nou Guvern s-au blocat miercuri din cauza nominalizării premierului. Ca urmare, şedinţa echipelor de negociere ale PNL, PSD, UDMR şi minorităţilor naţionale pentru finalizarea programului de guvernare, programată miercuri, a fost anulată.

Tot miercuri, conducerea PSD a aprobat sistemul de numire prin rotaţie a premierilor în noul Cabinet şi l-a desemnat pe Marcel Ciolacu propunere de prim-ministru.

Marţi seara, BEx al PNL a aprobat propunerea privind numirea prin rotaţie a premierilor, cu condiţia ca primul să fie dat de liberali.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că problema în negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare este că atât PNL, cât şi PSD doresc să dea primul propunerea de premier. El a afirmat că, prin decizia BEx de marţi, propunerea de prim-ministru poate fi orice membru al PNL. Pe de altă parte, Cîţu a susţinut că există o rezoluţie a Consiliului Naţional al partidului care prevede că preşedintele PNL este propunerea de premier.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Cîțu despre negocierile cu PSD: „L-am propus premier pe Rafila, dar Ciolacu nu a fost de acord”
Articolul următorOra 18:00 Ediție explozivă a emisiunii Culisele Statului Paralel, cu Anca Alexandrescu