Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu a susținut luni, cu ocazia deschiderii noului an universitar, un discurs în fața studenților de la Universitatea de Agronomie și Medicină Veterinară, al cărei cadru didactic este.  la USAMV București. Este prima ieșire publică după demisia din funcția de ministru, anunțată joia trecută. 

Sorin Câmpeanu le-a vorbit studenților despfre odificrăile opreate în Legea educației în timpul mandatyului său.

„Este o lege care implică multe schimbări, multe schimbări care de multe ori deranjează și vedem foarte bine rezistența la schimbare, pe de o parte firească, pe de altă parte mânată de interese care n-are de-a face cu binele studenților și cu binele comunităților universitare. Sunt mândru de USAMV București, sunt bucuros să revin cu toate forțele în această universitate în care eu la rândul meu m-am format ca student, m-am format ca om, m-am format ca profesor. Sunt mândru de profesorii mei. Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru formarea mea. Sunt mândru de absolut de tot ceea ce am făcut în cariera mea profesională”, a afirmat fostul ministru, potrivit stiripesurse.ro.

Sorin Cîmpeanu a demisionat săptămâna trecută, pe fondul unor acuzații că ar fi plagiat un curs universitar.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentLEGILE PUTERII – Omul care a demascat cum gazul românesc pleacă ilegal la export în loc să rămână în țară pentru la iarnă, vine în platoul ”Legile puterii”
Articolul următorLiderii PNL se reunesc de la ora 11:00 pentru a discuta numele viitorului ministru al Educației. Care este VARIANTA cea mai vehicualtă