Premierul Nicolae Ciucă aconvocat, joi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSU, în urma consultării cu preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, două aeronave aflate în dotarea Bazei PAPA de transport aerian strategic, utilizând resursele de zbor destinate Ministerului Apărării Naţionale din România, vor efectua începând cu data de 11.08.2022 o misiune internaţională de sprijin în Franţa, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora, arată comunicatul de presă al Executivului.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Franţa pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere situaţia de urgenţă generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora.
Conform sursei citate, urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgenţă, pentru autorităţile Republicii Franţa.
Cele două aeronave, care vor pleca din Bucureşti, respectiv Timişoara vor fi folosite pentru transport logistic ce constă în 17 mijloace de intervenţie şi personal de intervenţie aferent , respectiv 77 pompieri salvatori.
Guvernul mai precizează faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Republicii Franţa, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
„Dat fiind contextul actual, în care mai multe ţări europene se confruntă cu incendiile de vegetaţie, reamintim faptul că statul român s-a implicat şi în sprijinirea autorităţilor din Grecia cu echipe specializate de intervenţie, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă. România continuă să-şi onoreze angajamentele internaţionale, rămânând un partener solidar Franţei, aşa cum la rândul său, statul francez a sprijinit şi sprijină în continuare poporul român în numeroase situaţii”, conchide sursa menţionată.
Sursa: Realitatea Din PNL