Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a comunicat faptul că a discutat cu directorii de penitenciare din România despre problemele sistemului.

„Am mers deja în câteva penitenciare și le voi vizita pe toate! Știu că cei care muncesc în sistem sunt adevărați profesioniști! Există deficit de personal, care trebuie corectat, dar acești oameni fac toate eforturile. Le mulțumesc pentru maniera excepțională în care stăpânesc acest sistem. Au multe responsabilități, reeducarea și reintegrarea socială a deținuților fiind printre cele mai importante.”, transmite Alina Gorghiu.

Subiectele discutate au fost următoarele:

  • construcția de noi locuri de detenție. Ne preocupă acest subiect și sper ca investițiile să fie conform angajamentelor.
  • deținuții care muncesc. Aproximativ 5800 de deținuți prestează muncă în penitenciare. 2200 muncesc pentru agenți economici privați.
  • condiții sanitare bune și asistență medicală. Obligatoriu să existe. Pentru că suntem întrebați constant despre condițiile din penitenciarele noastre de către alte state, în contextul predării fugarilor români.
  • investiții și proiecte. Penitenciarele trebuie să aibă un grad de independență financiară! Și pentru orice proiect bun au sprijinul meu.
  • dezvoltarea și implementarea programelor de reintegrare socială a deținuților.

De asemenea, liberala precizează că: „Dialogul constructiv e baza parteneriatului ministru- Administraţia Naţională a Penitenciarelor. I-am felicit pe toți pentru progresele de anul acesta! Provocările sistemului penitenciar au devenit și unele dintre prioritățile mele în mandatul de ministră a justiției.”

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentGrindeanu vrea să vadă căile ferate din elicopter – Bătaie de joc la adresa românilor care stau în coloană pe Valea Prahovei
Articolul următorFlorin Roman vrea tăieri în carne vie: “România poate funcționa și fără Ministerul Familiei” – Deputatul ia la țintă și Agenția de Mediu, Garda de Mediu și DSP