Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, vineri, la Curtea de Apel Târgu Mureş, că unul dintre obiectivele sale este ca justiţia să devină mai prietenoasă şi pentru mediul de afaceri, prin Tribunalele Specializate şi prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

“Vreau să ştiţi că unul din obiectivele pe care eu, ca ministru al Justiţiei, mi le-am propus, este să facem cumva ca justiţia să devină mai prietenoasă şi pentru mediul de afaceri. Se vorbeşte în general, într-o proporţie covârşitoare, despre justiţiabili persoane fizice, dar cred că statul român are obligaţia să fie un serviciu public predictibil şi pentru mediul economic din România, iar buna desfăşurare a acestui lucru se poate realiza printr-un amplu proces de digitalizare. Ministerul lucrează intens, avem acel dosar electronic naţional, până la sfârşitul lui 2026, ECRIS 5 va fi un proiect pe care îl finalizăm, însă cred că va trebui să încep să vorbesc în faţa dvs. şi de alte instituţii care ajută să fie justiţia sănătoasă şi mediul de afaceri să fie mulţumit. O întâlnire pe care o voi avea mâine va fi cu cei din ONRC. De obicei nu vorbesc despre ei, dar o să-mi fac un bun obicei să vorbesc şi despre ei, pentru că e una din cele mai digitalizate instituţii din România”, a declarat Alina Gorghiu.

Ministrul a spus că a fost absolut surprinsă să vadă că procedura de constituire a societăţilor şi a sucursalelor acestora se poate realiza exclusiv şi integral online, la ONRC, dacă doreşte beneficiarul.

“Şi un exemplu pe care puţini îl ştiu, dar spun tuturor, este că dacă astăzi la ora 16:00, de exemplu, o persoană îşi depune un dosar complet la ONRC, prin e-mail sau prin registratură, mâine se soluţionează acest dosar şi tot mâine decizia poate fi gata, dacă e nevoie urgentă. Deci suntem un partener real al mediului de afaceri prin ONRC, sunt convinsă că vom fi la fel de prietenoşi şi prin tribunalele specializate. Am convingerea că vom reuşi să găsim în acelaşi timp şi cele mai bune soluţii legislative ca să ţinem pasul cu aceste nevoi din societatea românească cu privire la lucrurile bune pe care le facem”, a afirmat ministrul Justiţiei.

AGERPRES

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCîțu, lăsat fără plasă de salvare. Nicolae Ciucă: Vom da votul nostru pentru a lăsa justiţia să îşi facă datoria
Articolul următorA început ședința Biroului Permanent pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu – Un miliard de euro, prejudiciu în dosarul vaccinurilor