Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 19 octombrie, următorul decret:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 244/03.04.2023), se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

 

Legea PENSIILOR SPECIALE, adoptată! Marcel Ciolacu: „Deciziile CCR se iau în considerare numai în privința magistraților”

Reforma pensiilor speciale ajunge în Parlament, dar beneficiarii și-au păstrat aproape toate privilegiile

 

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMinisterul Educației, clarificări privind acordarea burselor. Elevii care vor primi 3.000 de lei
Articolul următorCiucă: Salut decizia de eliminare a invenției numită “limbă moldovenească”. Ce spune fostul premier despre negocierile cu premierul ucrainean