Alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Europei.
El a apreciat că “divizarea dintre state, discursurile care promovează faliile în interiorul societăţilor democratice sunt arme care ne ameninţă pacea şi prosperitatea”.
Potrivit şefului statului, acestea sunt fenomene “îngrijorătoare”, care includ “ample campanii de dezinformare, ştiri false, agresivitate sporită în spaţiul public. Toate acestea pun la încercare sănătatea democraţiilor noastre şi generează o polarizare accentuată în societate”.
Gabriela Firea: „Cu ajutorul fondurilor UE putem moderniza comunitățile din România”
“În acest context, alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să participe la vot. Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară”, a concluzionat preşedintele.
Iohannis a spus că în prezent, la aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, Ziua Europei este celebrată “într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial”.
“Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în faţa unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm ataşamentul deplin la principiile şi valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept şi drepturile fundamentale ale omului. Aceştia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră şi pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida şi avansa proiectul european”, a completat şeful statului.
Astfel, “provocările actuale ne arată cu atât mai clar că avem responsabilitatea faţă de oameni să menţinem pacea pe continent, iar cea mai sigură soluţie este întărirea construcţiei europene şi consolidarea unităţii dintre naţiunile noastre”.
Iohannis le-a transmis celor care contestă proiectul european că trebuie să răspundă la întrebarea “Care este alternativa pe care o propun la acest proiect care a adus pace şi a dărâmat zidurile urii şi ale prejudecăţilor care au cauzat conflicte fratricide între popoarele europene?”.
“Proiectul european ne-a adus la un loc oferind un model de colaborare în interesul comun, de convieţuire şi armonie multiculturală, transformându-se într-un spaţiu al unităţii în diversitate. La 45 de ani de la organizarea primelor alegeri europene, este important să ne reamintim că deciziile noastre pot influenţa în bine viitorul proiectului european. Într-un context global problematic, cu provocări multiple, Uniunea Europeană îşi sporeşte importanţa ca far al solidarităţii şi al aspiraţiei către pace şi prosperitate. Ţara noastră, ferm ancorată în proiectul european, contribuie activ la acţiunile care alimentează şi susţin progresul Uniunii”, a evidenţiat preşedintele.
El a amintit “deciziile istorice” luate la finalul anului trecut cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina, decizii ce reprezintă “o etapă semnificativă pentru întreaga Uniune Europeană”.
“Locul Republicii Moldova, al Ucrainei, al Georgiei şi al statelor din Balcanii de Vest este în Uniunea Europeană! Sprijinul nostru decurge firesc din faptul că suntem noi înşine un exemplu de succes al lărgirii Uniunii Europene”, a punctat Iohannis.
Preşedintele Iohannis a afirmat că recent au fost celebrate două decenii de la cea mai amplă extindere a Uniunii Europene, odată cu aderarea, la 1 mai 2004, a zece noi state membre, completată în 2007 prin alăturarea României şi a Bulgariei la Uniune.
“Aderarea la UE a adus beneficii şi oportunităţi considerabile cetăţenilor din toate statele membre, o investiţie strategică în pace şi democraţie. Una dintre marile realizări este proiectul Erasmus care le oferă studenţilor europeni posibilitatea să interacţioneze şi să exploreze împreună proiecte care pot deschide numeroase oportunităţi de afirmare în cercetare şi în profesiile viitorului”, a mai spus el.
În acest context, a afirmat Iohannis, “consolidarea relevanţei internaţionale şi a atractivităţii Uniunii Europene devin cruciale pentru stabilitatea şi securitatea regionale şi globale, mai ales în această perioadă în care Federaţia Rusă duce de peste doi ani un război de agresiune împotriva Ucrainei”.
Preşedintele Iohannis aminteşte, de Ziua Europei, un mesaj din Declaraţia de la Sibiu din 2019, când România a deţinut preşedinţia Consiliului UE: “Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri şi dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generaţiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu”.
Sursa: Realitatea Din PNL