Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România a apreciat sprijinul clar şi vocal al Luxemburgului în legătură cu aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

 „Îmi face plăcere să mă aflu astăzi la Luxemburg, alături de dumneavoastră, cu prilejul Forumului „Adapting to a changing world”, organizat de Banca Europeană pentru Investiţii. Am certitudinea că evenimentul la care vom participa împreună după încheierea acestei conferinţe de presă va oferi o serie de răspunsuri relevante, pe măsura provocărilor impuse de contextul actual. Atmosfera foarte bună în care am discutat astăzi reflectă încă o dată relaţia bilaterală tradiţional excelentă dintre ţările şi concetăţenii noştri, precum şi interesul reciproc de a dezvolta în continuare parteneriatul nostru”, a afirmat Klaus Iohannis, în declaraţia de presă comună cu premierul Xavier Bettel, susţinută luni la Luxemburg.

El a subliniat că volumul schimburilor comerciale bilaterale a crescut cu 39% mai mult în 2022 comparativ cu 2021.

„În ceea ce priveşte cooperarea economică, salut tendinţa de creştere a schimburilor comerciale, înregistrată de-a lungul anilor precedenţi şi confirmată de evoluţiile pozitive din primele zece luni ale anului 2022, când volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a înregistrat o creştere semnificativă, cu 39% mai mult faţă de perioada similară din 2021. Bineînţeles, există un potenţial mult mai mare care trebuie valorificat. Cred cu tărie, şi am evidenţiat acest lucru în dialogul cu domnul Premier Bettel, că încurajarea investiţiilor este principala linie de acţiune pe care trebuie să o avem în vedere. Apreciez deschiderea arătată pentru organizarea unui forum de afaceri în România. Ne dorim, totodată, să exploatăm, prin acţiuni comune, oportunităţile care există în domeniile în care Marele Ducat are vastă experienţă la cel mai înalt nivel, cum ar fi domeniul financiar, cu accent pe dezvoltarea pieţelor financiare, fintech, fonduri de investiţii, tehnologiile de vârf, inovaţie sau turism”, a completat şeful statului.

Preşedintele României a punctat că Luxemburg sprijină clar şi ferm aderarea ţării noastre la Schengen.

„Dragă Xavier, îţi mulţumesc încă o dată pentru atitudinea deschisă a autorităţilor luxemburgheze faţă de comunitatea românească ce trăieşte în Marele Ducat. Aveţi aici o comunitate de români bine integrată care, prin activităţile sale, contribuie atât la dinamica economică şi socială a ţării dumneavoastră, cât şi la consolidarea relaţiilor dintre statele noastre. Traversăm o perioadă cu multiple provocări şi este, de aceea, cu atât mai relevantă coordonarea excelentă dintre România şi Luxemburg, state partenere, membre ale Uniunii Europene şi aliaţi în NATO. Am apreciat în mod special sprijinul clar şi vocal al Luxemburgului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, pentru care ţin să mulţumesc şi public domnului Prim-ministru şi autorităţilor luxemburgheze. Contăm în continuare pe această susţinere pentru a ne atinge acest obiectiv naţional important. În dialogul foarte bun pe care l-am avut astăzi, am abordat şi propunerile recente ale Comisiei Europene privind relansarea şi consolidarea competitivităţii europene, cu menţinerea obiectivelor noastre în materie de schimbări climatice şi agendă digitală”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a adăugat că un alt subiect a fost cel privind războiul din Ucraina şi l-a încurajat pe premierul Bettel să viziteze trupele luxemburgheze din România, de la Cincu.

„Discuţia a cuprins, desigur, şi analiza actualului context de securitate. I-am prezentat domnului prim-ministru evaluarea noastră la un an de la declanşarea războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Am subliniat sprijinul multidimensional şi constant al Bucureştiului pentru Ucraina, dar şi provocările multiple cu care se confruntă Republica Moldova, pe care România o susţine fără echivoc nu numai pentru a avansa în parcursul său european, dar şi pentru a face faţă dificultăţilor economice şi de securitate. Pe fondul actualei situaţii de securitate, salut viitoarea prezenţă a contingentului luxemburghez în Grupul NATO de Luptă staţionat pe teritoriul României. Şi l-am încurajat pe domnul prim-ministru să vină să viziteze trupele luxemburgheze din România. Această decizie consolidează cooperarea strânsă a celor două ţări în ceea ce priveşte agenda NATO, întărirea Flancului Estic, precum şi sprijinirea partenerilor estici ai NATO. Este încă o dovadă că uniţi suntem mai puternici. Închei mulţumindu-i încă o dată domnului Prim-ministru pentru discuţiile foarte bune, dar mai ales pentru parteneriatul bilateral excelent”, a conchis Klaus Iohannis.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentNicolae Ciucă: România va implementa o reformă structurală a învățământului, prin centrarea pe elevi și studenți
Articolul următorLigia Deca: Proiectele de legi ale educației au fost publicate astăzi pe site-ul instituției