Educaţia în combaterea dezinformărilor este importantă, întrucât aceasta consolidează instituţiile democratice, a transmis, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, la Conferinţa liderilor Parlamentelor Uniunii Europene.

“Am participat astăzi la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor Uniunii Europene, de la Berlin, care a avut loc în sistem de videoconferinţă. Tema conferinţei de anul acesta a fost ‘Digitalizarea şi transformarea spaţiului public – riscuri şi oportunităţi pentru democraţia reprezentativă’. Am transmis, cu acest prilej, în contextul viitorului Uniunii Europene, că digitalizarea reprezintă unul dintre pilonii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar procesul de digitalizare din ţara noastră este în curs de dezvoltare”, a precizat Orban, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, la Camera Deputaţilor, toate proiectele de lege depuse şi adoptate, agenda parlamentarilor şi informaţiile despre activităţile din comisii sunt publicate pe pagina de internet a instituţiei, iar şedinţele de plen sunt transmise live.

“Internetul reprezintă un instrument util pentru promovarea democraţiei, dar poate fi folosit şi în scopuri nocive, cum este exemplul campaniilor de fake-news. De aceea, este importantă educaţia în combaterea acestor dezinformări, întrucât aceasta consolidează instituţiile democratice”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Sursa: Realitatea Din PNL