Adrian Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 68 de noi contracte în valoare totală de 757.551.463,51 de lei, pentru modernizarea drumurilor de interes local, sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizării menajere și stațiilor de epurare a apelor uzate, precum și pentru construirea de șanțuri colectoare de scurgere și evacuare a apelor pluviale în localitățile din cele 31 de județe.

”De aproape două luni, de când am preluat mandatul de ministru, am lansat invitația tuturor primarilor care derulează proiecte cu sursă de finanțare prin programele MDLPA, să ne întâlnim personal, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru semnarea contractelor.

Am încurajat primarii să promoveze și să demareze proiecte integrate pentru dezvoltarea comunităților și să monitorizeze cu atenție execuția lucrărilor, respectând proiectele inițiale.”, a transmis liberalul Adrian Veștea.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPrimarul Emil Boc: Parc fotovoltaic și eolian, pentru producție și cercetare, construit cu fonduri europene și de la bugetul local în Cluj Innovation Park
Articolul următorConsiliul Concurenței susține că prețurile medii ale alimentelor de bază au scăzut cu până la 43%