Prim-vicepreşedintele PNL Dan Motreanu a afirmat că partidul nu va susţine noi modificări ale Codului fiscal, deoarece formaţiunea nu susţine creşterea taxelor, fiind încălcat şi principiul de bază al Codului fiscal şi anume predictibilitatea de care are nevoie mediul de afaceri, potrivt news.ro.

„Nu susţinem creşterea unor taxe. Se încalcă un principiu de bază al Codului Fiscal, acela că mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate. Partidul Naţional Liberal nu va susţine noi modificări ale Codului Fiscal. Astfel de propuneri vor afecta negativ economia şi mediul de afaceri. Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii este o idee pe care PSD a mai vehiculat-o în trecut. Nu ştiu ce analize economice are PSD, dar nouă ne este teamă că o astfel de taxă va avea ca efect creşterea preţurilor inclusiv la multe produse de bază. Orice taxă se regăseşte în preţ şi prin urmare vor fi afectaţi tocmai cetăţenii şi nu firmele”, a scris Dan Motreanu, miercuri pe Facebook.

El a mai spus că nu pricepe ce doreşte PSD – bani la buget sau protejarea cetăţenilor.

„Nu înteleg clar ce doreşte PSD: bani la buget sau să protejeze cetăţenii, care oricum au veniturile sub presiunea inflaţiei. Sunt multe motive să credem că propunerea PSD va duce la creşterea preţurilor unor produse alimentare. PSD spune că protejează companiile româneşti prin această măsură, dar mă întreb dacă a discutat cu aceste companii care au capital românesc. În acest moment, coaliţia are un program de guvernare asumat iar propunerile preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, nu se regăsesc în acest program”, a completat Motreanu.

Recent, liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că este posibil ca sistemul de taxare să fie modificat, astfel încât marile companii să plătească un impozit de 1% pe cifra de afaceri.

Biroul Politic Naţional al partidului a decis, luni, ca prim-vicepreşedintele formaţiunii Dan Motreanu să coordoneze şi să conducă echipa PNL de tranziţie pentru rotaţia premierilor din luna mai.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMarcel Boloș, apel la calm către beneficiari de carduri de energie – Ce pot face românii care NU primesc tichetul
Articolul următorRares Bogdan in Parlamentul European: Romanii nu sunt fraierii Uniunii Europene si nici cetateni de rang doi