Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat despre moţiunea de cenzură anunţată de PSD pentru această sesiune parlamentară şi despre cum va colabora Guvernul cu administraţiile locale conduse de PSD pentru implementarea PNRR, că anul trecut a făcut parte dintr-un Guvern pe care social-democraţii majoritari în Parlament încercau să îl oprească zilnic şi totuşi a reuşit să guverneze bine România, într-o perioadă dificilă. „Anul acesta o să ignorăm”, a adăugat şeful Executivului.

„Eu mi-aduc aminte că anul trecut am făcut parte dintr-un Guvern care a guvernat România într-o perioadă dificilă, cu un Parlament majoritar condus de PSD care încerca să ne oprească în fiecare zi şi am reuşit să facem faţă. Nu numai asta, am reuşit să guvernăm bine România anul trecut. Anul acesta o să ignorăm”, a declarat Florin Cîţu, întrebat despre PSD şi moţiunea de cenzură anunţată.

Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD va depune moţiune de cenzură, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.

Liderul PSD a mai precizat că social-democraţii vor depune săptămâna viitoare o moţiune simplă la adresa ministrului Agriculturii.

Este a treia moţiune simplă pe care PSD o depune la adresa unui ministru din Guvernul Cîţu din această legislatură. Moţiunile simple la adresa miniştrilor Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu au fost respinse de Parlament.

Actuala sesiune parlamentară se încheie pe la finalul lunii iunie.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDeputat PNL Maria Gabriela Horga: HORECA are nevoie de ajutor! Am inițiat măsuri legislative pentru sprijin
Articolul următorDeputatul PNL Ionel Dancă: „Continuăm şi în 2021 măsurile de sprijin pentru HoReCa şi industria de evenimemente”