Ionuț Stroe – purtătorul de cuvânt al PNL a vorbit, luni, despre agenda şedinţei conducerii PNL, care va avea loc marţi, cu principale discuții legate de rotativa guvernamentală.

„În Biroul Politic Naţional de mâine se va stabili mandatul cu care premierul va merge la negocierile din interiorul alianţei. În ceea ce priveşte viitoarea poziţie, nu există niciun secret că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier. Foarte mulţi dintre aceştia consideră că domnia sa ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare.

Decizia aparţine premierului Ciucă, pentru că numai domnia sa poate evalua dinamica din coaliţie, de până acum şi locul din care ar putea lua deciziile cele mai bune pentru România şi evident şi pentru PNL”, a declarat Ionuţ Stroe pentru o agenție de presă.

Înainte de întrunirea oficială de mâine, liberalii se vor reuni şi într-o şedinţă informală, luni seara, la Vila Lac 1, pentru a dezbate rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNicolae Ciucă: „Prin stabilitate și consens politic vom duce mai departe liniile de reformă asumate de România”
Articolul următorEste OFICIAL! Regele Charles al III-lea vine în România. Anunțul premierului Ciucă