Cosmin Tabără, viceprimarul municipiului Timișoara, a transmis că proiectul pentru Stadionul „Lego” continuă, depunându-se documentațiile în vederea dezbaterii proiectului în Comisia de Urbanism. Stadionul va avea peste 10.000 de locuri.

„Suntem în grafic cu desfășurarea etapei de proiectare a stadionului “Lego”. Au fost depuse documentațiile în vederea dezbaterii proiectului în Comisia de Urbanism, urmând ca apoi să începem etapa de obținere a avizelor și de întocmire a proiectului în detalii.

 Așa cum am promis, stadionul va avea peste 10.000 de locuri, având și o tematică specifică doar Timişoarei, o surpriză pe care o vom dezvălui în viitorul apropiat”, transmite Cosmin Tabără.

„Dacă toți factorii de decizie ai instituțiilor avizatoare vor înțelege importanța acestui proiect pentru timișoreni, tineri și mai ales iubitori de sport, la sfârșitul acestui an, sau cel târziu la începutul celui viitor, vom începe construcția propriu-zisă”, adaugă viceprimarul liberal.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPreedintele Iohannis: România este alături de Moldova şi va continua să sprijine aderarea sa la UE
Articolul următorAccidentul de la 2 Mai. Cine este vinovat? Cătălin Predoiu face publice concluziile cercetărilor Corpului de Control