Nicolae Ciucă lansează joi candidații PNL la primăriile Roman și Piatra Neamț și candidatul la conducerea Consiliului Județean Piatra Neamț. Moldova nu a fost aleasă întâmplător.
Conform liberalilor, PNL a pus Moldova pe harta marilor investiții, iar în guvernarea Ciucă preocuparea pentru reducerea decalajelor între Moldova și alte zone istorice dezvoltate s-a văzut, în sfârșit, pe teren nu doar pe hârtie, ca până atunci.
Liberalii amintesc, printre cele mai importante, primele șantiere deschise la Autostrada Moldovei (cel mai mare proiect de investiții din regiune), avansul proiectului Autostrada Unirii per total, realizarea în timp record a Terminalului 4 al Aeroportului Internațional Iași, investițiile la spitalul Sfânta Maria din Iași, în modernizarea rețelei de apă din Piatra Neamț (primele lucrări de acest fel din ultimii 50 de ani), drumurile modernizate din municipiul Piatra Neamț, introducerea autobuzelor electrice în Piatra Neamț.
Nicolae Ciucă, vizită importantă în județul Neamț, joi. Cu cine se întâlnește
Liberalii din Moldova au aplicat modelul dezvoltării care a adus succes și la Oradea, la Cluj sau la Alba, respectiv creștere economică bazată pe investiții, bugete locale care susțin dezvoltarea și proiecte pe fonduri europene.
Important de amintit rolul major al investițiilor cu fonduri europene în dezvoltarea Moldovei, iar PNL insistă pe gradul record de absorbție a banilor europeni în mandatul liberalilor.
Într-un singur an, 2022, în mandatul lui Nicolae Ciucă, România a atras o cincime din fondurile europene pe care le încasase în cei 15 ani de apartenență la UE de până atunci, respectiv 11,3 miliarde euro.
Nicolae Ciucă: Problema transnistreană are nevoie de o soluţie paşnică şi durabilă
Sursa: Realitatea Din PNL