Ministrul Agriculturii a fost invitatul Mădălinei Dobrovolschi în emisiunea „Legile Puterii” de la Realitatea PLUS. Adrian Oros a vorbit despre schimbarea comportamentului consumatorului.

Stocurile alimentare. Modificarea comportamentului cumpărătorului

Adrian Oros: „Încă din prima zi a stării de urgență am monitorizat alimentele. Am vrut să avem o imagine completă a stocurilor de alimente. Vrem să știm că până la sfârșitul crizei ca stocurile să fie suficiente. Ne interesează și stocurile care se adună la producător și la procesator. În ultimele săptămâni sunt foarte multe stocuri de lapte, carne de porc, pui, pește, de legume. Ne semnalează că nu au ce face cu aceste stocuri. Este o schimbare de comportament a cumpărătorilor, care reacționează emoțional. Cei care lucrau cu HoReCa au porbleme, pentru că aceștia nu mai lucrează. Am făcut apel ca piețele agro-alimentare să rămână deschise. Mâine vom prinde într-o ordonanță militară obligativitatea deschiderii piețelor.”

Plafonarea prețului la alimentele de bază

Adrian Oros: „Îndemnul de a consuma produse românești trebuie să îl spunem în fiecare zi. Ar trebui să facă parte din educația noastră. Dacă Statul în mod arbitrar vine și plafonează prețul la raft. Crește piața neagră și vor dispărea producătorii și procesatorii mici. Ar fi contraproductiv să se ia o asemenea măsură. Eu am creat un grup de WhatsApp cu procesatorii și producătorii. Am convenit că aceștia trebuie să-și stabilească marja de profit, pentru ca toți să rămână pe piață. Nimei u are dreptul ca printr-un comportament iresponsabil să profite de situația de acum.”

Acordarea de subvenții în Agricultură

Adrian Oros: „Subvențiile pentru 2020 sunt în grafic. Mare parte din ele au fost achitate deja. Legat de depunerea documentelor pentru subvenții pentru finalul anului, am prelungit perioada de depunere. Toate procedura se face online, nu mai trebuie să treacă pe la APIA sau primărie. Unde sunt probleme online, se pot obține detalii telefonic. Am simplificat mult procedurile.”

Alternative la importuri

Adrian Oros: „Produsele de bază le putem producem mult peste ce avem noi nevoie. De aceea am făcut apel la agriculori să nu-și piardă nădejdea. Este o situație nouă pentru toată lumea. Există proceduri specifice în ferme pentru a ști cum să ne comportăm dacă apare un caz pozitiv în acea întreprindere. Pe câmp este mult mai ușor de respectat procedura de combatere a virusului. NU au fost cazuri până acum. Aici nu avem aglomerații, ca în alte activități.”

Platformă online

Adrian Oros: „Am venit în ajutorul producătorilor cu o platformă online. Ne-am adresat marilor bazine legumicole. Platforma este ușor de accesat, ei își pot adăuga produsele, numărul de telefon. Retailerii pot lua legătura cu producătorii prin această platformă.”

Criză alimentară?

Adrian Oros: „Nici în România și nici în UE nu există semne ale crizei alimentare. Totuși, dacă criza COVID-19 durează mult, aceasta va afecta și economia și agricultura. Pe datele pe care le avem, nu se pune problema unei crize alimentare. Statul trebuie să caute soluții. Responsabilitatea, măsura și omenia sunt cuvintele cheie în această perioadă.”

Articolul precedentPrimul pachet de măsuri de sprijin economic pentru angajații și companiile afectate de criza Covid-19 luate de guvernul Orban este în vigoare în întregime și produce efecte
Articolul următorPremierul s-a întâlnit cu reprezentanții industriei farmaceutice. Orban dorește stimularea producției autohtone