Ministrul Justiţiei a declarat că informaţiile şi garanţiile pe care Administraţia Naţională a Penitenciarelor le-a furnizat instanţei italiene au fost cele care au dus la soluţia favorabilă din fond, de predare a lui Ionel Arsene.

”După cum ştiţi, prima instanţă a dispus trimiterea în România, predarea domnului Ionel Arsene, a atacat echipa de avocaţi a domniei sale soluţia. Curtea de Casaţie va analiza solicitarea făcută şi atunci când vom avea o soluţie o să o facem cunoscută publicului din România”, a spus Gorghiu.

” Eu cred că informaţiile şi garanţiile pe care ANP- ul le-a furnizat statului Italian şi instanţei italiene au fost cele care au dus la soluţia favorabilă din fond şi anume decizia de predare a fugarului. Vom vedea în ce măsură Curtea de Casaţie italiană va confirma soluţia din fond. Eu îmi doresc acest lucru, repet, indiferent de numele fugarului. Pentru mine toţi sunt egali în privinţa mandatelor europene de arestare şi nevoia statului român de a aplica justiţia până la capăt oricărui fugar”, a precizat Alina Gorghiu

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, vineri la Oradea, că magistraţii Curţii de Apel din Bari au decis predarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene autorităţilor din România, însă hotărârea nu este una definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Arsene a fost condamnat la 6 ani şi opt luni de închisoare, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, a reamintit senatoarea PNL şi pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare pe teritoriul Italiei.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMesaj urgent al președintelui Klaus Iohannis despre securitatea din Marea Neagră
Articolul următorFlorin Cîțu dă de pământ cu PSD: „Guvernul României îl face MINCINOS pe Marcel Ciolacu într-în document OFICIAL!”