In aceasta seara vom difuza in exclusivitate, un foarte interesant interviu, luat de colega noastră Ana Maria Pacuraru, vicepreședintelui Huawei Europa, RADOSLAW KEDZIA. Ca orice tehnologie noua, rețeaua 5 G ne-a înflăcărat imaginația și ne-a sporit îngrijorările! Evident ca in jurul subiectului s-au pus in dinamica teoriile conspirației, au avut loc, peste tot in lume proteste de strada, au fost chiar incendiate antene și au fost agresati lucrătorii.

Principalele teme ale interviului nostru sunt despre evoluția tehnologiei 5G in România, cum ajuta aceasta dezvoltarea economiei mondiale, ce pericole reale exista, dacă exista diferențe majore între proiectul chinezesc Huawei și restul competitorilor din piața, despre securitatea cibernetica, in ce domenii se va aplica cu maxima eficientă implementarea noilor tehnologii, ce garanții oferă compania cu privire la posibilitățile de a spiona statele occidentale de către guvernul chinez, care a fost prima țara din lume care s-a racordat integral la aceasta tehnologie și care sunt proiectele următoare: 6G și 7G, care deja încep sa fie implementate in tari ca Norvegia, Suedia, Hong Kong,Finalnda, Elveția, Sigapore și Japonia.

După difuzarea interviului, îl vom comenta alături de Costin Georgescu, fost director SRI, Gen. Alexandru Grumaz și deputatul PNL Pavel Popescu.

 
Articolul precedentCel mai nou sondaj IMAS arată că PNL este în creștere și PSD în scădere
Articolul următorPremierul Orban demontează o nouă ”minciună gogonată marca fabrica de fake-news PSD”