Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis, duminică, un mesaj înaintea simulării examenului de bacalaureat, care va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română. Deca le-a urat elevilor succes şi le-a cerut să folosească ocazia pentru a se familiariza cu atmosfera de examen. Peste 146.000 de elevi sunt așteptați, luni, în bănci pentru a susține prima probă de la simularea la BAC.

 ”Cei mai mari dintre elevii noştri încep, de mâine, probele scrise ale simulării examenului naţional de bacalaureat. Succes, dragii mei! Am încredere că veţi folosi acest moment pentru a vă familiariza cu atmosfera examenului din vară, precum şi pentru a vă îmbunătăţi rezultatele”, a transmis ministrul, duminică, pe Facebook.

Ligia Deca a precizat că generalizarea evaluării digitalizate continuă cu probele scrise ale simulării examenului de bacalaureat. Acestea încep luni, în peste 1.300 de unităţi de învăţământ.

”După încheierea evaluării acestor probe, vom folosi feedbackul colegilor noştri din teritoriu pentru a optimiza platforma de evaluare, înaintea examenelor naţionale”, a arătat Deca.

Probele scrise implică următoarele discipline: limba şi literatura română – proba E) a), limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale) – proba E) b), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie – probele E) c) şi E) d).

”Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţie la simularea probelor Evaluării Naţionale pentru clasele a VIII-a”, a transmis Ministerul Educaţiei. 

Instituţia precizează că rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens.

Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

Articolul precedentAnca Alexandrescu este pe urmele lui Coldea! Anchetă explozivă marca Culisele Statului Paralel, începând de luni, de la ora 21.00
Articolul următorRareș Bogdan anunță o nouă încercare de negociere a intrării României în Schengen