Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, sâmbătă, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, că acele două decenii în care România Mare şi-a păstrat integritatea au întărit legătura istorică dintre românii care trăiesc pe cele două maluri ale Prutului. „Unitatea culturală, lingvistică, spirituală nu poate fi ruptă prin stabilirea unor graniţe forţate”, spune Orban într-un mesaj pe Facebook, adăugând că „astăzi, chiar dacă România şi Moldova sunt două state distincte, istoria şi cultura comună ne păstrează aproape”. „Destinul democratic şi european al moldovenilor dintre Prut şi Nistru poate nu va arăta exact aşa cum l-au gândit şi proiectat marii patrioţi de la 1918, dar cu siguranţă că el va fi împlinit”, a mai transmis Ludovic Orban.

Ludovic Orban susține în mesajul pentu aniversarea Zilei Unirii Basarabiei cu România că „destinul democratic şi european al moldovenilor dintre Prut şi Nistru poate nu va arăta exact aşa cum l-au gândit şi proiectat marii patrioţi de la 1918, dar cu siguranţă că el va fi împlinit”.

„Ultimele zile ale lunii martie ne aduc întotdeauna în amintire momentele marilor decizii care s-au luat în 1918 la Chişinău, capitala Basarabiei de atunci, capitala Moldovei de dincolo de Prut. O mare bătălie a fost câştigată în acele zile: majoritatea deputaţilor din Sfatul Ţării a decis Unirea cu România şi alungarea bolşevicilor care încercau să instaureze regimul sovietelor. Lupta lui Ion Ianculeţ, Ion Buzdugan, Pantelimon Halippa, Constantin Stere şi a altor patrioţi unionişti a fost sprijinită în zilele de 26 şi 27 martie 1918 nu numai de majoritatea românească, ci şi de către mulţi dintre reprezentanţii minorităţilor naţionale din Basarabia, dornici să trăiască într-o ţară democratică, apăraţi de flagelul bolşevismului”, arată Ludovic Orban, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova