Premierul Nicolae Ciucă vizitează, joi, calea ferată cu ecartament larg pentru transport feroviar cu Ucraina și va avea o conferință de presă la punctul de trecere al frontierei cu Ucraina. Regionala Cluj a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a redeschis marți, 15 noiembrie, punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa.

CFR Infrastructură a anunțat că linia de tren de lângă Săpânța care asigură legătura între România și Ucraina pe ruta Câmpulung la Tisa (România) -Teresva (Ucraina) a fost repusă în funcțiune după ce, în urmă cu o săptămână, pe linia de pe Valea Vișeului, a circulat, de probă, după 15 ani, primul tren ucrainean.

,,Punctul feroviar de frontieră CÂMPULUNG LA TISA redeschis după 15 ani! SRCF Cluj a redeschis astăzi, 15 noiembrie, punctul  de frontieră CÂMPULUNG LA TISA, pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația TERESVA (UZ) – CÂMPULUNG LA TISA (CFR)! Menționăm faptul că, în anul 2007 a circulat ultimul tren de călători între Ucraina și România, prin cele două puncte de frontieră Teresva (UZ), respectiv Câmpulung la Tisa (CFR). Reamintim faptul că, pe 12 octombrie, SRCF CLUJ a redeschis punctul feroviar de frontieră VALEA VIȘEULUI, care permite reluarea circulației trenurilor de călători la granița cu Ucraina, pe linia cu ecartament larg Berlibas (UZ) – Valea Vișeului (CFR)!”.

Administratorul rețelei feroviare din România mai spune că, derulează lucrări de reparații pentru fluidizarea traficului feroviar transfrontalier pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), în prezent fiind în derulare reparațiile pe linia cu ecartament larg, de la punctul de frontieră Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Valea Vișeului, lucrări care se vor termina la sfârșitul lunii decembrie.

Programul premierului Nicolae Ciucă, joi – Vizită în județul Maramureș

Ora 10:00  – Vizitarea Barajului Runcu

–     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

–        Localitatea Runcu

Ora 11:30 – Vizitarea Căii ferate cu ecartament larg pentru transport feroviar cu Ucraina

Regionala Cluj a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a redeschis marți, 15 noiembrie, punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa

–     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

–     Câmpulung la Tisa

Ora 12:00 – Conferință de presă la Punctul de trecere frontieră cu Ucraina

–     Conferință de presă susținută de premierul Nicolae-Ionel Ciucă. Conferința va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria;

–   Podul peste Tisa, zona Teplița – Sighetu Marmației

Ora 13.10 – Vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

–     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

–     Strada Corneliu Coposu 4, Sighetu Marmației

Ora 14:00 –  Depunere coroană de flori la Cimitirul săracilor

–     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

–     Cimitirul Eroilor, Sighetu Marmației

Ora 17:30 – Vizită la Societatea Aramis Invest SRL

–     Oportunități imagini foto și cameraman oficiali

–     Str. Sperantei, 3, Baia Mare

Imagine

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPNL: Ajutoare de 700 de lei pentru plata facturilor la energie – Românii vor primi voucherele sărăciei și în 2023
Articolul următorNicolae Ciucă: „România îndeplinește toate criteriile tehnice necesare pentru a deveni membră în spațiul de liberă circulație”