Premierul Ludovic Orban a anunțat joi că în urma analizelor economice Guvernul va crește pensiile anul acesta, de la 1 septembrie.

„Ce pot să vă spun este că pensiile vor crește”, a precizat premierul, care a evitat să înainteze un procent.

„Este prematură orice declarație pe tema pensiilor. Când vom avea raportul la 6 luni privind starea economiei, de asemenea când vom avea prognoza economică pe următoarea perioadă de timp, atât cea a Comisiei de Prognoză, cât și rapoartele Comisiei Europene, vom lua această decizie. Când vom decide ceva vom anunța public. Ce pot să vă spun este că pensiile vor crește”, a anunțat joi, premierul Ludovic Orban.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat joi, la Realitatea Plus, că unul dintre scenariile luate în calcul de minister este creșterea pensiilor cu 10% de la 1 septembrie. În mai multe rânduri Cîțu a declarat că ministerul Finanțelor va realiza mai multe analize și scenarii pe care le va prezenta premierului, urmând ca decizia majorării pensiilor să fie una politică.

Articolul precedentPreședintele Iohannis anunță ridicarea unor noi restricții de la 1 iunie: Se deschid terasee
Articolul următorEuroparlamentarul PNL, Cristi Bușoi: În sfârșit, Sănătatea a devenit o prioritate în UE