Cu doar două săptămâni înainte de revenirea parțială a elevilor în școli, toate primăriile responsabile iau măsuri rapide pentru fiecare școală, pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2 și desfășurarea activităților în condiții de distanțare socială. Primarul Sectorului 1, al cărui mandat va intra în istorie pentru risipirea record a banilor publici și niciun proiect major, promite mult și nu face nimic, așa cum ne-a obișnuit deja. 

În cele două luni de stare de urgență, în școlile din sector nu s-a luat nicio măsură. Se promit tunele de dezinfectare, termoscannere și multe altele…însă nu s-au organizat licitații, nu s-au făcut demersuri, totul este doar la stadiul de vorbe. 

Ramona Porumb, liderul grupului de Consilieri Locali PNL din sectorul 1, a depus o interpelare la Primărie în care a solicitat informații despre instalarea tunelurilor dezinfectate și termoscannere, prin ce procedură vor fi achiziționate aceste echipamente și de către cine (AUIPUSP Sector 1 sau de către fiecare școală în parte) și care este costul pentru fiecare echipament.

Conform Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4220/769/2020, instalarea tunelurilor de dezinfectare nu este obligatorie. Primăria poate asigura aceste echipamente, dar ar trebui să se preocupe din timp de achiziția lor, în condiții corecte pentru cetățenii sectorului 1. 

„Solicităm transparență și responsabilitate. Copiii sectorului trebuie să fie în deplină siguranță atunci când revin în școli. Știm că profesionalismul și seriozitatea nu sunt calități ale acestei administrații PSD, dar în fața acestor provocări fără precedent nu mai suportăm impostura, tunurile și improvizațiile marca Tudorache. Avem nevoie de măsuri concrete, bine gândite și aliniate cu nevoile copiilor, cărora trebuie să le fie redus la maxim riscul de infectare. Îl somăm pe primarul invizibil PSD-ist să înceteze cu declarațiile politice și campania electorală și să treacă la fapte”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1. 

Faptul că școlile sunt la coada listei de priorități a primăriei Sectorului 1 nu mai este o surpriză pentru nimeni. Un alt exemplu este legat de licitațiile pentru reparații în școli și construirea unor săli de sport  – link aici și aici. Banii sunt alocați în buget, licitația a început la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut iar ofertele se depun în iunie. Este mai mult decât evident că și anul acesta va fi irosit, fără să se facă nimic în școli și pentru elevii din sectorul 1. 

„Realitatea este că Tudorache, în tot mandatul său, a folosit școlile doar ca pretext pentru a șantaja consiliul local să aprobe diverse rectificări bugetare pline de tunuri din bani publici, de la toaletări de pomi la prețuri exorbitante până la drone, stații sau reabilitări foarte scumpe pentru parcuri deja amenajate.

O administrație care va deveni foarte curând doar cea mai tristă amintire pentru bucureștenii din sectorul 1, victime ale hoției și incompetenței PSD în ultimii patru ani…”, a mai declarat Sebastian Burduja. 

Articolul precedentEurostat confirmă anunțul PNL: România are cea mai mare creștere economică din UE!
Articolul următorAnul acesta, Ziua Familiei are o însemnătate mai mare ca oricând, în contextul epidemiei