Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat marţi, despre criza cerealelor, că Ministerul Agriculturii trebuie să se poziţioneze mult mai clar, să vină cu soluţii în cazul fermierilor afectaţi de războiul din Ucraina, ea arătând că nu le-a văzut în spaţiul public, inforemază News.ro. Gorghiu a anunţat că liberalii vor vota la Camera Deputaţilor împotriva moţiunii care îl vizează pe Petre Daea.

”Zilele trecute, ministrul Agroculturii şi PSD cerea facilitarea dialogului cu ucrainenii pe tema acestui tranzit de produse agricole de către ministrul Aurescu, s-a rezolvat şi această problemă, s-a facilitat dialogul, mâine are loc întâlnirea însă cfredem noi că Ministerul Agriculturii trebuie să se poziţioneze mult mai clar, să vină cu soluţii. Nu le-am văzut în spaţiul public”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat că pe 25 aprilie are loc Consiliul de Miniştri ai Agriculturii, când se va stabili o poziţie unitară pe acest subiect al tranzitului de cereale din Ucraina, către restul lumii, prin România”, a arătat preşedintele interimar al Senatului.

Alina Gorghiu a mai spus că important este să găseacă soluţii

„Nu cred că ne putem permite să stăm zile la rând şi să dăm din umeri. Preşedintele României a făcut acest efort de comunicare cu Comisia Europeană şi a reuşit să obţină un rezultat palpabil, un nou set de ajutoare, prim-ministrul, alături de celelalte state afectate, de ceilalţi premieri, a trimis o scrisoare Comisiei şi de asemenea a avut dialog cu fermierii şi cu toată industria, astfel încât vor beneficia de încă 22 de milioane compensaţii”, a precizat ea.

Preşedintele interimar al Senatului a spus: ”Ne trebuie soluţii mult mai articulate din partea ministrului Agriculturii”. Alina Gorghiu a anunţat că liberalii vor vota în Camera Deputaţilor împotriva miţiunii simple care îl vizează pe Petre Daea, ministrul PSD al Agriculturii. ”Este un demers care nu rezolvă decât mai bifează activitatea parlamentară a colegilor din opoziţie”, a completat ea.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentIohannis: „Rusia este un stat agresor, care a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei”
Articolul următorDeputatul Gabriel Avramescu despre iniţiativa legislativă care ar oferi posibilitatea clubului de fotbal finanţat de Armată, CSA Steaua, să promoveze în prima divizie