În această seară vom trece în revistă cele mai importante evenimente din agenda internațională. Conflictul americano-chinez a intrat într-o nouă fază, complicând și mai mult relațiile occidentului cu estul. Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, aflat zilele trecute la Londra a făcut un apel adresat comunității internaționale pentru boicotarea totala a Chinei, acuzată că a speculat pandemia de SarsCov2 pentru a-și promova agresiv propriile interese.
Un alt capitol fierbinte este legat de Libia, prinsă în continuare într-un război prin interpuşi, care riscă să se agraveze pe măsura apropierii de câmpurile de petrol. La o săptămână după ce mareşalul Khalifa Haftar a cerut sprijinul direct al preşedintelui egiptean Abdel Fattah el-Sisi, Parlamentul de la Cairo a votat o rezoluţie care aprobă intervenţia armată în Libia. Astfel, Egiptul este pe cale să intre într-o confruntare directă cu Turcia.
De mai bine de o săptămână un alt conflict pune în pericol stabilitatea internațională. Doi vechi adversari din Caucaz, Armenia şi Azerbaidjanul, sunt angrenate din nou într-un conflict militar, soldat cu zeci de morţi de ambele părţi. Tensiunile s-au concentrat la graniţa dintre regiunile armeană Tavush şi azeră Tovuz, unde trec trei conducte importante, inclusiv una realizată la iniţiativa Comisiei Europene.
Un alt subiect sensibil in politica internațională este legat de publicarea unui raport elaborat de Comitetul pentru Informații și Securitate al Camerei Comunelor despre implicarea Rusiei în politica internă a Marii Britanii, Brexit, referendumul scoțian pentru independență și manipularea social media.
Avem așadar câteva teme majore pe care le vom analiza cu ajutorul lui Cristian Diaconescu, Dan Dungaciu, Gen Alexandru Grumaz și Prof. Stefan Ciochinaru
Articolul precedentPremierul Orban: Ne gândim la toate mijloacele posibile ca să limităm răspândirea virusului
Articolul următor2.000 de tone de apă se pierd prin țevi, în medie, pe oră, în Capitală / Consilier PNL: Tot bucureștenii plătesc