Premierul Ludovic Orban a anunțat, la începutul ședinței de guvern de miercuri, că vor fi adoptate mai multe măsuri pentru sprijinirea economiei și a companiilor afectate de criza coronavirus. Premierul a declarat că în pachetul de măsuri se regăsește plata șomajului tehnic pentru angajații din companiile care și-au încetat activitatea și injectarea de bani în economie, pentru susținerea acestora și a investițiilor.

„Vom adopta un prim set de măsuri pentru a veni în sprijinul companiilor afectate, dar va trebui să urmărim în continuare cu foarte mare atenție ce se întâmplă în economie, nu doar în cea românească, pentru a căuta să găsim soluții pentru a reduce impactul negativ.

Deocamdată, măsurile la care ne-am gândit sunt măsuri de a susține financiar, de la buget, efortul de plată a ceea ce se numește șomajul tehnic.

Foarte multe companii care sunt afectate sunt companii care funcționau foarte bine, cu profitabilitate, iar aceste companii sunt afectate de o conjunctură pe care o considerăm de moment. Aceste companii vor avea capaciatea de a-și relua activitatea în bune condiții și de a folosi angajații lor.

A nu susține aceste companii, înseamnă a nu susține angajații.

Vom lua măsuri în ceea ce privește asigurarea capitalului de lucru. Vizează toate companiile. Noi trebuie să asigură capitalul de lucru pentru a susține aceste companii.

Va trebui să injectăm bani în economie. Va trebui să creștem investițiile, alocările financiare. Va trebui să luăm măsuri care să permită dezvoltarea companiilor în domenii în care există oprtunități de dezvoltare.

Este păcat să nu folosim cererea de azi pentru a putea permite ca anumite companii românești să producă cele necesare pentru lupta cu coronavirusul”, a declarat Ludovic Orban. 

Articolul precedentSurse: Guvernul Orban a adoptat majorarea pedepselor pentru cei care nu respectă carantina și izolarea
Articolul următorLudovic Orban anunta programul de tranzit prin Ungaria