Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că în discuţiile cu prim-ministrul bavarez, Markus Soder, s-a evidenţiat nevoia dezvoltării cooperării în domenii precum inteligenţa artificială, digitalizare, industrie alimentară şi agricultură, menţionând că, în primele 11 luni ale anului trecut, între România şi landul german au existat schimburi comerciale de aproximativ 7 miliarde de euro.

La Palatul Victoria, a fost semnată, cu prilejul vizitei lui Soder în ţara noastră, o Declaraţie comună privind consolidarea relaţiilor bilaterale între România şi Landul Bavaria.
 


“Am avut o întâlnire foarte bună, pentru că s-a materializat în semnarea Declaraţiei comune. Practic, discutăm de o declaraţie care, iniţial, a fost semnată în anul 1999, când oficialii Landului Bavaria s-au angajat să sprijine România în drumul său de aderare la Uniunea Europeană. Iată, astăzi, avem nevoie ca această Declaraţie să fie revizuită pentru a putea să adaptăm relaţiile bilaterale la oportunităţile şi potenţialul actual. Practic, vizita de astăzi nu face altceva decât subliniază, încă o dată, relaţiile excelente dintre România şi Germania, dintre România şi Landul Bavaria”, a afirmat Ciucă, în cadrul declaraţiilor comune susţinute cu Soder.

Discuţiile au vizat cooperarea economică, identificarea a noi domenii pentru a ridica nivelul acesteia. “Sigur, se discută despre relaţiile în domeniul industriei, relaţiile în domeniul digitalizării. Am discutat şi despre inteligenţa artificială. Există foarte mult potenţial în ceea ce înseamnă industria alimentară şi, desigur, componenta de colaborare în domeniul agriculturii”, a menţionat Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului de la Bucureşti a anunţat că s-a convenit reluarea activităţii Comitetului mixt guvernamental dintre România şi Bavaria.

“Există angajament de ambele părţi, astfel încât prima sesiune a Comitetului mixt să se desfăşoare cât mai curând posibil în Bavaria şi, prin deciziile pe care le vom lua, să asigurăm copreşedinţia şi tot ceea ce înseamnă componenta staff-ului tehnic, să facem în aşa fel încât comitetul să poată să aibă o activitate un pic mai intensă, să catalizăm tot ceea ce am subliniat în cadrul întâlnirii de astăzi”, a transmis premierul Ciucă.

El a subliniat că în Bavaria există un număr însemnat de cetăţeni români, care s-au integrat foarte bine.

“Îmi spunea domnul prim-ministru că în Bavaria comunitatea românească este cea mai consistentă. Şi, modul în care au reuşit să se integreze, inclusiv cultural, a adus un plus de valoare la întărirea relaţiilor bilaterale, ceea ce ne dă încredere că putem să identificăm alte soluţii, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele din cuprinsul declaraţiei pe care am semnat-o astăzi”, a completat Ciucă.

Pe agendă, s-a aflat şi aderarea României la spaţiul Schengen.

“Domnul prim-ministru a oferit întreg suportul dumnealui, dar şi al Guvernului din Bavaria, astfel încât acest obiectiv al ţării noastre să se încheie cât mai curând posibil, existând premisele discutate ca, prin tot ceea ce a făcut, ţara noastră să demonstreze că în continuare este parte la soluţie şi, practic, nivelul tehnic pe care noi l-am atins în ceea ce priveşte îndeplinirea standardelor acquis-ului Schengen confirmă şi ne face să fim îndreptăţiţi să insistăm asupra aderării României la spaţiul Schengen, îndeosebi în contextul actual”, a evidenţiat prim-ministrul Ciucă.

Potrivit acestuia, s-a discutat şi despre situaţia de securitate creată prin invazia forţelor armate ruseşti în Ucraina şi consecinţele acesteia de natură umanitară, economică.

“Şi, desigur, am discutat modul în care ţara noastră s-a implicat în sprijinul cetăţenilor refugiaţi din Ucraina, precum şi în sprijinul pe care comunitatea internaţională îl acordă Ucrainei, astfel încât să poată să facă faţă invaziei ruseşti”, a adăugat Nicolae Ciucă.

În cadrul întrevederii s-a vorbit şi despre sprijinul comun care poate fi acordat Republicii Moldova.

“Am discutat de sprijinul pe care împreună putem să îl asigurăm Republicii Moldova, pentru a putea să-şi asigure parcursul european. Am menţionat activităţile pe care Guvernul României le-a întreprins şi am mulţumit, totodată, pentru implicarea Germaniei în asigurarea platformei (pentru Republica Moldova), astfel încât ţările europene să poată să sprijine Republica Moldova pentru a putea să facă faţă actualei situaţii”, a indicat Ciucă. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPreşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu: Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale
Articolul următorCampanie umanitară pentru victimele cutremurului care a afectat Turcia și Siria