Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost în vizită de lucru în județul Bihor, unde s-a întâlnit cu autoritățile publice locale și a discutat despre proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării.

Județul Bihor va implementa 14 sisteme de distribuție a gazelor naturale, finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, ca urmare a semnării ordinului comun al miniștrilor dezvoltării și energiei.

De asemenea, infrastructura rutieră din comuna Tileagd va fi modernizată prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, iar proiectul inelului rutier metropolitan Oradea, un proiect amplu de infrastructură, este în desfășurare și beneficiază de finanțare prin același program.

”Fiecare proiect implementat la nivelul comunităților locale contribuie la îmbunătățirea calității vieții oamenilor și la reducerea disparităților de dezvoltare între regiuni. Ministerul Dezvoltării va continua să sprijine autoritățile publice locale pentru a asigura rezultate pozitive pentru cetățenii din toate județele țării.

I-am felicitat pe colegii mei din Bihor pentru că fac performanță în administrația locală! Ilie Bolojan este un exemplu pentru toți cei care fac administrație în România!

De asemenea, Oradea se schimbă de la an la an sub conducerea unui tânăr primar, colegul meu Florin Birta!

Îi mulțumesc lui Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliul Judeţean Bihor, pentru că m-a însoțit în această vizită de lucru și îl felicit pentru viziune și implicare!”, a declarat liberalul Adrian Veștea.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRareș Bogdan, veste proastă pentru Nehammer: „Austria nu mai este imperiu. Europa are șansa istorică de a elimina abuzul comis”
Articolul următorAlegeri prezidențiale 2024. Ce a răspuns Nicolae Ciucă, întrebat dacă îşi asumă o candidatură pentru a fi președintele țării