Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a anunțat o investiție de peste 6,5 milioane euro cu fonduri europene pentru realizarea unui centru integrat de preluare a tuturor tipuri de deșeuri de la cetățeni, cu excepția deșeurilor menajere.

Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui centru integrat pentru colectare selectivă cu aport voluntar, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu local.

Centrul va fi construit în zona Pata Rât, pe un teren liber de sarcini identificat de către primărie. Investiția are finanțare din PNRR, proiectul fiind depus pentru finanțare anul trecut. Valoarea totală a proiectului este de 32,65 mil. lei / 6,5 mil. euro.

Centrul va fi format din: două tipuri de containere (închise și deschise), rezistente la temperaturi ridicate, hală prelucrare deșeuri (587 mp) și o platformă compost (1400 mp), alături de construcțiile auxiliare.

”Obiectivul principal al proiectului vine dintr-o nevoie stringentă a comunității: asigurarea unui cadru corespunzător pentru colectarea selectivă a deșeurilor voluminoase ce nu pot fi colectate în sistemul „din ușă-n ușă”. Așadar, acest centru nu vizează colectarea deșeurilor menajere – se vor colecta, spre exemplu, cele tip deșeuri rezultate din construcții de la persoane fizice pentru a fi concasate și procesate, deșeurile rezultate din întreținerea spațiilor verzi ș.a.

Proiectul contribuie astfel la accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor și este în linie cu direcțiile strategice de dezvoltare ale municipiului Cluj-Napoca pentru componenta verde, colectarea selectivă a deșeurilor, reducerea și managementul acestora.

Pe măsură ce proiectul avansează vor fi publicate mai multe informații pe canalele de comunicare ale Primăriei Cluj-Napoca.”, a precizat edilul liberal Emil Boc.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRareș Bogdan: N-o să rupem guvernarea mâine-poimâine. Către ministrul Finanțelor: Stai, mă, nene! Tocmai am dat câteva ciomege companiilor private
Articolul următorBucurești: membrii PNL Sector 3 au strâns 20.000 de semnături pentru răscumpărarea terenului de 11 hectare din Parcul IOR