Tulburător. Uluitor. De necrezut. Polițiștii și jandarmii au lucrat cu normă întreagă la căpătâiul lui Pian. Au asigurat liniștea, inclusiv de veci. Au prestat cot la cot cu cei de la firma de pompe funebre. Au făcut prevenție anti-Covid la priveghi. Au făcut pe gărzile de corp ale interlopilor, să nu se lase cu încăierări pe ultimul drum. Și acum îi arătăm cu degetul. Bieții jandarmi și polițiști! Ce, nici acum nu suntem mulțumiți de prestația lor? Păi nu de asta îi plătim? Să îi păzească pe interlopi, să le țină de șase?!
Suntem prostiți în față de ani de zile de așa-zișii reprezentanți ai statului, întrupări ai așa-zisei autorități statale. Cum și-au permis șefii Poliției și Jandarmeriei să facă preș din uniformele lor sub picioarele interlopilor? Mă întreb: au trimis uniformele la cererea beneficiarilor de aceste servicii sau din proprie inițiativă, ca gest de adâncă apreciere și recunoștință față de Duduieni? Cred că merităm măcar o explicație publică de la vârful acestor instituții care se auto-discreditează fără inhibiții, de câte ori au ocazia. Într-o țară normală la cap, ar fi trebuit să se lase cu decapitări, dar aici e România.
Cine a plătit aceste oficii? Adunătura din bătătura mortului sigur nu e contribuabil al statului român. Nu cred că îndoliații de acolo au plătit vreodată taxe și impozite, din care domnii jandarmi și polițiști să-și ia leafa și apoi pensia la 45 de ani.
Imaginea Poliției și Jandarmeriei preș la ușa interlopilor este exact realitatea pe care nu avem unde să o mai ascundem. Acesta este statul nostru. Este un stat făcut preș la picioarele celor mai presus de lege, care au reușit să se infiltreze adânc în toată matricea statală: ei ne controlează justiția, politica, instituțiile de forță.
Cine ajunge în vârful Puterii mimează lupta cu balaurul cu șapte capete. Când privim, însă, la deznodământ, vedem că toate au rămas cum le știam. Ne alegem doar cu spectacolul. Cu replicile teatrale ale unui ministru vremelnic din fruntea Justiției sau Internelor. “Suntem cu ochii pe voi!”. Zău?! “Încep să cadă clanuri de interlopi”. Serios?!
Am avut grozăviile de la Caracal. Un șef de Poliție care dă fuga la lumea interlopă să ceară ajutor ca să caute victima posibil traficată. Un alt sef de post de Poliție care trimite la plimbare familiile care reclamă dispariția copilelor. Un procuror care doarme liniștit toată noaptea și nu lasă poliția până la 6 dimineața să tulbure somnul unui criminal în serie.
Am avut cazul fetei minore violată de un criminal în serie eliberat condiționat de un judecător care doarme liniștit. Ce a făcut Poliția după ce fata le-a reclamat violul? A trimis-o la plimbare până ce criminalul i-a dat foc. Era vorba, totuși, de un criminal în serie, eliberat condiționat, pe care ei ar fi trebuit să fie cu ochii ca pe butelie. Dar cine să facă asta? Poliția!
Ce păzesc astfel de reprezentanți ai statului pe care îi îndestulăm cu mii de euro pe lună, inclusiv la pensie? Păzesc liniștea infractorilor. Cine e victimă, să-și găsească în altă parte ajutor, nu la ei. Ei sunt fie mână în mână cu infractorii, fie lașii de serviciu care închid ochii de frică să nu se pună rău cu șefii lor sau cu șefii bandelor. Adică, unii și aceiași, în bună parte din cazuri.
Este în fibra polițiștilor români să întoarcă spatele victimei. Nu este treaba lor. Victima să facă bine să scrie acolo o declarație și să aștepte până ce criminalul reclamat îi vine de hac. Este în fibra judecătorilor să fie clemenți cu criminalii în serie și cu violatorii de copii. Avem judecători care scapă basma curată pedofilii, pe motiv că un copil de 10 ani poate consimți la agresiunea sexuală. Iar nouă ni se pare normal. Știe mai bine judecătorul…De ce să dăm cu pietre? Dăm cu pensie specială “binemeritată”, după o viață de sluțit societatea.
Este în fibra nației să dea cu pietre în fata violată la Vaslui, de o gloată întreagă de șapte tineri, care, grație judecătorilor, se bucură de libertate în aplauzele sătenilor. Că, deh, victima este la noi întotdeauna de vină!
Ce stat! Ce legi! Le dreptate! Suntem profund putreziți și duhnim a nesimțire. La noi, anormalul este normal. Lucrul strigător la cer este prea banal. Drama sfâșâietoare este fapt divers. Compasiunea nației este, în schimb, fără limite pentru băieți buni care-și plâng șefii de clan.
La barbut, am jucat demult ceea ce se numește Statul român. L-am pierdut. L-am declarat nul. Ne mai facem altul?
Sursa: Realitatea Din PNL
