Puteam să bag mâna-n foc în martie, când au închis școlile, că septembrie o să ne prindă la fel de înapoiați: cu toaletele în curtea școlii, fără săpun sau apă, cu clasele înțesate, fără tablete, fără dascăli instruiți să predea online, fără măști pentru cei nevoiași. Cum s-a apropiat data fatidică, 14 septembrie, au început lamentațiile, mirările, ridicările din umeri: Facem ce se mai poate! Este prea târziu!
Cine ridică din umeri? Culmea: cine a avut pâine și cuțitul în ultimele 10 luni. Ce au păzit? Șase luni din 10 am avut școlile închise. Tot n-a fost timp de ajuns. Ca de obicei, sunt alții de vină: firmele care au licitat, primarii care au stat.
Dacă ne amintim, ultimele două luni a fost liniște și pace. Profesorii și învățătorii s-au relaxat pe litoral sau la munte. Au fost două luni de vacanță tihnită. Dacă mai punem la socoteală și școala online din martie și până în iunie, vedem că șase luni au cam tras mâța de coadă. Încearcă oare acum dascălii să facă ceva, să se pună la punct, să facă față unui an școlar atipic? Da. Ultima veste era că se pregătesc de grevă. Vor mai mulți bani. Este tot ce a mai animat puțin interesul lor pentru muncă.
Sigur, să nu generalizăm. Dar asta a fost impresia pe care breasla dascălilor a reușit să ne-o lase. Și asta nu e tot. După ce au stat cu brațele încrucișate, toți aleșii, de la primar la parlamentar, aleargă acum după voturi. Pentru că nu au pus piatră peste piatră patru ani de mandat, fac acum circul promisiunilor: o să facem, vă promitem, ne ocupăm. Au tupeul să să vină cu explicații, tânguieli, bolboroseli. Pe afișe, ne zâmbesc mesianic: ce noroc pe capul nostru că-i avem! S-ar duce țărișoara de râpă fără formele lor rotofeie în acțiune, în slujba noastră! Ce, chiar nu îi mai vrem? Așa galeși, așa buni de gură?
Și acum iată soluțiile! Mai exact, cârpelile: containere de mii de euro în locul unor toalete decente la școală. Cine spunea că în orice criză este o oportunitate, chiar știa ce vorbește. Avem 5000 de containere nou-nouțe a câte 5000 de euro bucata. Pe scurt, 25 de milioane de euro. Să fie primit cui i-a venit ideea… Ce noroc și pe furnizorii de pepsiglas, cum se spune mai nou. Ce școală are atâta spațiu încât să țină copiii la un metru și jumătate distanță? Ce școală are atâția dascăli ca să cheme elevii în ture și să mai facă și online cu cei rămași acasă? Evident, în marile orașe, niciuna. Soluția: pepsiglas.
Restul, să mai facă și părinții că școala a făcut destul: să le cumpere zeci de măști pe lună copiilor, că tot le-a crescut cu 20% alocația. Să le cumpere tablete că, de la stat, mai au de stat o vreme. Ca să se pună la adăpost de reproșuri din partea părinților, supărați pe bună dreptate că școala face prevenție doar pe hârtie, șefimea s-a acoperit de hârtii: părintele le va da o declarație pe proprie răspundere că elevul respectiv nu pare să aibă ceva Covid. Are o problemă copilul, răspunde părintele. S-a infectat copilul la școală? Răspunde penal părintele.
Ca să înțelegem că autoritățile sunt perfect conștiente că școlile sunt fitilul care va aprinde epidemia și că se pregătesc de ce-i mai rău, iată și ultima veste: DSP București vrea să știe câte paturi sunt prin spitalele de pediatrie din București pentru copiii cu Covid. Oare câți copii își permite sistemul să trateze? Incredibil, dar abia acum specialiștii noștri în sănătate s-au gândit că începe școala! DSP București a avut abia acum revelația! De găsit soluții pe baza unor scenarii, simulări, evaluări nici nu se mai problema! Adică, ce ar mai fi de făcut cu doar câteva zile înainte de sosirea unui val de îmbolnăviri în rândul copiilor?
Dacă mai aveam un licăr de speranță că, totuși, oamenii din vârful sistemului de Sănătate sunt responsabili și știu ce fac, acum chiar s-a dus pe apa sâmbetei! De ce nu au făcut o evaluare acum două luni, trei luni? Au uitat sau nu au dat doi bani pe sănătatea copiilor? Ce vor face în spitale ca să le facă loc copiilor? Ce au făcut și în școli? Tot cu pepsiglas îi vor rezolva?
Nu am auzit niciun mesaj către părinți din partea celor aflați în fruntea Educației sau Sănătății. Miniștrii și secretarii de stat stau acum pitiți, tocmai când ar trebui să iasă în fața oamenilor cât mai des posibil cu soluții și explicații. De ce ar face acest efort? Cine sunt părinții să merite timpul prețios al unui demnitar? Stau cocoțați în turnul de fildeș și decid arbitrar, fără nicio explicație logică sau vreun argument, înconjurați de limitați servili.
De ce avem un aparat decident atât de netransparent? Atât de refractar ideii de dialog cu părțile direct interesate? Probabil pentru că ei sunt ei, noi suntem noi. Facem parte din caste diferite. Ei nu sunt slujbașii. Ei sunt aleșii, unșii, iluminații care știu calea. Noi suntem supușii.
Din păcate, se vede ca prin pepsiglas că avem de-a face cu nesimțire și nepăsare. Când te știi incompent și străin de domeniul de care răspunzi, lipsit total de viziune sau empatie, ce poți să faci ca să salvezi aparențele? Taci. Taci că o să treacă și Covidul ăsta…
