După luni întregi de speculații, președintele a dat cărțile pe față: da, îl susține pe “Florin”. Da, invitat sau nu, vine la congres ca să-i convingă și pe cei mai cârcotași dintre liberali că nu-l lasă din brațe pe premier. Da, îl susține în fruntea guvernului și după congres.
De ce? De ce se dă peste cap și-și calcă-n picioare, curat neconstituțional, statutul de președinte mediator și imparțial? De ce contează pentru președinte atât de mult cine ajunge șef la PNL? De ce are nevoie să controleze PNL prin interpuși servili?
Răspunsul este simplu: pentru că președintele vrea toată puterea în stat. Perspectiva unei coabitări cu un partid de guvernământ care i-ar putea ajunge ostil și nu i-ar mai răspunde la comenzi nu îi surâde.
Mai vrea și un Parlament cuminte la butonieră, cu o majoritate pe care s-o țină-n lesă în schimbul unor ciolane aruncate pe sub masă PSD-ului. Și, cireașa de pe tort, vrea să aibă dosarele la degetul mic, să aibă control pe numirile la Parchete. Ce-ți poți dori mai mult ca, în următorii trei ani de mandat, să ții sub bocanc puterea executivul, legislativul și justiția?
Până și un nou-născut știe din experiența dâmbovițeană că la noi nu există victorii doar pe jumătate. În politica noastră ai totul sau nimic. Ori controlezi tu tot, ori pierzi tot. Odată ce ar pierde PNL, președintele ar ajunge un biet ficus în fereastra Cotroceniului. Nu se va mai grăbi nimeni să-i ia paltonul de pe capotă. Va fi șef cu numele în statul român și ar conta cam cât a contat doamna Viorica la masa deciziilor pe care Dragnea, Vâlcov și Teodorovici le luau în numele șefului Guvernului României.
Ce alte miză ar mai avea președintele? Știe că trei ani trec repede. După ce își termină mandatul la Cotroceni îl așteaptă o viață grea dacă nu va avea în spate partidul. Vrea ca trenul PNL să-l ducă spre o altă gară, o altă funcție la Bruxelles. Cine să tragă sforile pentru el? Ce să le pună pe masă liderilor europeni dacă nu va avea la troc voturile eurodeputaților români? Plus că a văzut ce s-a ales de predecesorul său.
Traian Băsescu are familia în ghearele justiției, acoliții l-au părăsit și riscă să piardă până și pensia de fost președinte, plus vila de protocol pentru că adversarii politici vor să-i plătească poliță după poliță. Klaus Iohannis nu este făcut pentru înghițit umilințe. Așa că rescrie istoria și joacă din nou pe cartea pe care a jucat Băsescu în 2013: calcă pe cap întreg partidul ca să-și impună favoritul la Congres.
Traian Băsescu a pierdut în fața partidului, când favorita sa, Elena Udrea, a fost învinsă de Vasile Blaga în cursa pentru șefia PDL. Președintele de atunci a rupt PDL și și-a făcut propriul partid, pe care i l-a pus la picioare favoritei. A greșit? A greșit. PMP își dă ultima suflare, iar PDL a dispărut demult. A lăsat în schimb un precedent neconstituțional periculos: implicarea fățișă în alegerile interne ale partidului care l-a instalat în funcție. Și în 2013, președintele jucător de la acea vreme a mers la congresul PDL. A încercat să-i sfideze pe PDL-iști impunându-le cu forța candidatul favorit. Nu a ținut cont de Constituție, a călcat în picioare orice exigență de imparțialitate și a făcut campanie internă fără rețineri.
Acum, Klaus Iohannis merge pe căi bătătorite. Dacă a putut Băsescu, de ce n-ar putea și Iohannis să încalce Constituția? Dacă a putut Băsescu să meargă la congres să-și susțină candidatul favorit de ce nu ar putea și Iohannis? Gest sfidător? Da. Neconstituțional? Da.
Indiferent de rezultatul congresului, rămânem cu o constatare dureroasă: Constituția noastră nu face doi bani. Ne-o arată însuși primul om în stat. Și atunci de ce ne mai facem iluzii că trăim într-un stat de drept?
Sursa: Realitatea Din PNL
